stiri_2016

Se solicita depolitizarea şi restructurarea Romsilva

Deputatul PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu, solicită Guvernului să rezolve contestările la adresa RNP Romsilva şi să procedeze la depolitizarea şi restructurarea instituţiei.

În acest sens, parlamentarul tulcean a adresat o interpelare ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, în care a prezentat doleanţele producătorilor şi sindicatele din Industria Lemnului, care solicită imperativ rezolvarea blocajului din domeniul forestier.

„Între revendicările sindicatelor din industria lemnului se numără adoptarea în regim de urgenţă a unor decizii care să permită accesul real la resursa de masă lemnoasă; modificarea contractului de vânzare-cumpărare impus unilateral de RNP şi eliminarea clauzelor abuzive ce contravin legislaţiei în vigoare; reprogramarea licitaţiilor principale la direcţiile silvice unde s-a adjudecat mai puţin de 50 % din volumul oferit la licitaţie, cu preţuri de pornire /de referinţă la nivelul preţurilor de pornire la licitaţie practicate în 2015; adoptarea de măsuri prin care să fie transparentizată valorificarea şi vânzarea masei lemnoase de către RNP-Romsilva; Interzicerea reţinerii şi exploatării fără licitaţie de către RNP-Romsilva a masei lemnoase proprietate publică a statului; Organizarea licitaţiilor publice cu strigare pentru valorificarea masei lemnoase, eliminarea licitării în plic – pădurea nu se poate vinde la „Loz în plic”); Controale tematice ale Gărzilor Forestiere şi în pădurile administrate de RNP- Romsilva; Depolitizarea RNP-Romsilva; Un sistem de urmărire a exploatării legale / trasabilităţii masei lemnoase eficient, bazat pe un sistem de monitorizare integrat de urmărire a aplicării amenajamentelor silvice / exploatarea masei lemnoase pe baza de APV-uri legal autorizate / bune practici privind interzicerea punerii pe piaţă a masei lemnoase fără provenienţă legală (due-dilligence, autoreglementare); Susţinerea unei strategii pentru domeniul forestier, care să cuprindă: finanţarea /alocare echitabilă din PNDR pentru domeniul pădurilor; măsuri de accesibilizare a fondului forestier; eliminarea suprareglementării / supraimpozitării sectorului; norme de valorificare a masei lemnoase / susţinerea dezvoltării ramurii industriale a prelucrării lemnului conform principiilor de valorificare stabilite de Codul Silvic”, se arată în documentul oficial trimis de Neviser Zaharcu conducerii MMAP.

Având în vedere situaţia de interimat de la conducerea RNP Romsilva, deputatul social democrat a solicitat răspuns din partea ministrului Mediului la următoarele întrebări: „1. Cum vedeţi modificarea contractului de vânzare a masei lemnoase, prin diminuarea garanţiei de bună execuţie la maxim 5 % şi eliminarea penalităţilor care nu îşi au locul în contract?; 2. Ce opinie aveţi referitor la asumarea responsabilităţii asigurării accesului la masa lemnoasă vândută?; 3. Cum apreciaţi poziţia de forţă a Romsilva, aceea de vânzător, dar şi de agent de constatare a contravenţiilor? Consideraţi că este incorectă şi generatoare de abuzuri?; 4. Care este gândirea conducerii MMAP privitor la preţurile de referinţă, ce ar trebui fundamentate pornind de la nivelul minim al sortimentelor de masă lemnoasă fasonate în piaţă şi de la tendinţele de evoluţie pe pieţele internaţionale?; 5. Ce strategie aveţi pentru depolitizarea şi restructurarea Romsilva?”

Sursa: comunicat de presa camera deputatilor