stiri_2016

Peste 1.100 mc de lemn confiscati

Peste 1.100 de metri cubi de material lemnos, confiscat de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, în urma unui control efectuat la o societate din zona Cîmpeniului

În data de 02.07.2014, în baza Planului Comun de Acţiune “Scutul Pădurii 2014”, ce are ca scop prevenirea şi combaterii faptelor ilegale în legătură cu tăierea, transportul, prelucrarea si comercializarea materialelor lemnoase, poliţişti Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialişti ai I.T.R.S.V. Cluj Napoca – I.S.V. Alba, au efectuat un control la o societate comercială cu sediul în localitatea Mihoieşti, ce are ca şi obiect de activitate tăierea şi prelucrarea lemnului.

În urma controlului, s-a constatat că în perioada 17.10.2013 – 01.07.2014, reprezentanţii societăţii au emis şi expediat 30 avize de însoţire primare şi secundare, pentru materialul lemnos cu un volum total de 1.149,9 metri cubi material lemnos, (cherestea de fag, cherestea de stejar, cherestea răşinoase, buştean pentru cherestea dar şi lemn de foc), fără a deţine documente legale de provenienţă.

Sursa: abnews