Peste 1.200 de exploatări forestiere, ocoale silvice și locuri de depozitare a lemnul au fost verificate de Poliția Română, în ultimele două săptămâni. În urma activităților desfășurate, polițiștii au indisponibilizat aproape 400 de metri cubi de lemn, au aplicat 2.680 de sancțiuni contravenționale și au constatat 138 de infracțiuni.
În perioada 28 decembrie 2017 — 10 ianuarie 2018, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din toată țara au organizat 1.273 de acțiuni și controale în fondul forestier național și în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos.
Polițiștii au controlat în total 1.276 de obiective, dintre care 102 de exploatări forestiere, 54 de instalații de depozitare, 46 de ocoale silvice și structuri subordonate, fiind constatate 138 de infracțiuni, fapte pentru care sunt cercetate 125 de persoane, față de 8 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.
De asemenea, polițiștii au aplicat 2.680 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 760.000 de lei (dintre acestea, 398 au fost la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice).
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea sau indisponibilizarea a aproape 400 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 670.000 de lei.
Totodată, s-a dispus confiscarea sau indisponibilizarea a 18 pomi de Crăciun, 2 tone de cetină, 28 de ferăstraie mecanice, 18 topoare și securi, 2 autovehicule și 16 atelaje.
Sursa: comunicat IGPR