stiri_2016

Noul Cod Silvic, sub lama drujbei

In ciuda faptului că autorităţile au dat de înţeles că noul Cod Silvic va fi adoptat în procedură de urgenţă în prima parte a anului, faptele indică opusul.

Până în acest moment (la data redactării prezentului material), nu numai că noua Lege a Pădurilor nu a intrat în vigoare, dar autorităţile par a se antrena într-o adevărată „alba-neagra“ cu respectivul cod.

Curat-murdar 

Potrivit autorităţilor, Noul Cod Silvic (de fapt, este vorba de legi noi introduse în actualul cod) îşi propune combaterea tăierilor ilegale de pădure, sprijinirea industriei prelucrătoare autohtone sau dezvoltarea durabilă a pădurilor, acestea fiind câteva dintre prevederile conţinute în noua legislaţie.

Sursa: lumeasatului.ro