stiri_2016

Noua arii protejate,”licitate” de Ministerul Mediului

Pentru câştigarea custodiei, candidaţii se pot înscrie până pe 7 octombrie

Se caută administratori pentru nouă dintre obiectivele naturale reprezentative ale judeţului, Ministerul Mediului şi Pădurilor anunţând deschiderea celei de-a patra sesiuni de atribuire în custodie a ariilor naturale.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Buzău, din judeţul nostru ariile naturale protejate care pot fi atribuite în custodie în această sesiune sunt: Pădurea Lacurile (comuna Bisoca), Sarea lui Buzău, Blocurile de calcar de la Bădila ( ambele din Vipereşti), Pădurea Crivineni (Pătârlagele), Dealul cu Lilieci (Cernăteşti), Pădurea cu tisă (pe raza comunei Chiojdu şi a oraşului Nehoiu), Focul Viu (Lopătari), Piatra Albă „La Grunj” (comuna Mânzăleşti), Chihlimbarul de Buzău (Colţi).

Potrivit comunicatului semnat de ing. Radu Babici, directorul executiv al APM Buzău, până în prezent au fost preluate în custodie şase arii naturale protejate din judeţ: Penteleu, Siriu, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici, Lunca Buzăului, Platoul Meledic, Dealul Istriţa. Potrivit aceleiaşi surse, pentru primele două custodia a fost obţinută de Consiliul Judeţean Buzău. Vulcanii Noroioşi sunt în custodia Asociaţiei “Vulcanii Noroioşi”, reprezentată de Dumitru Roşu, iar Lunca Buzăului şi Platoul Meledic sunt atribuite Universităţii Ecologice Bucureşti.

O altă arie naturală protejată atribuită în custodie este Dealul Istriţa, zona fiind administrată de Primăriile Pietroasele şi Breaza.

Sursa: Opinia Buzau