Vineri, 15 Decembrie 2017
AGRESIUNE GRAVĂ ASUPRA UNUI ANGAJAT ROMSILVA ÎN MARAMUREȘ PDF Imprimare Email
Mediul de Afaceri - Bucuresti
Marţi, 30 Mai 2017 21:25

Un angajat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Grigore T., pădurar al Ocolului Silvic Dragomirești din cadrul Direcției Silvice Maramureș, a fost agresat luni, 29 mai a.c., de către două persoane necunoscute, în timpul patrulării în cantonul silvic, acesta fiind lovit, ulterior cei doi agresori deposedându-l de arma de serviciu, marca Sadu, folosind-o împotriva pădurarului.

Grigore T. se afla în patrulare în zona Tibău când a descoperit aproximativ 25 metri cubi de lemn tăiați ilegal, de esență rășinoase, abandonați la marginea unui drum. La scurt timp, la fața locului a sosit un autoturism de teren, fără numere de înmatriculare. Din autovehicul au coborât două persoane care l-au lovit de mai multe ori, apoi i-au luat cheile de la autoturism și arma de serviciu, trăgând două focuri de armă spre pădurar, fără a-l nimeri.

Pădurarul se afla într-o zonă neacoperită de telefonia mobilă, fiind descoperit ulterior de șeful de district, cu multiple traumatisme. Acesta a fost transportat la Spitalul din Borșa, fiind în continuare internat. Arma de serviciu a fost predată ulterior de două persoane la sediul Poliției orașului Borșa.

Acesta este, de la începutul anului, al șaptesprezecelea caz de agresiune asupra angajaților Regiei  Naționale a Pădurilor – Romsilva care asigură paza pădurilor, din aceștia, opt necesitând îngrijiri medicale. În ultimii nou ani au fost înregistrate, în total, 268 de agresiuni asupra personalului silvic angajat al Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a intensificat activitățile de pază și control în fondul forestier de stat, ceea ce a condus la o scădere a tăierilor ilegale cu 16,27% anul trecut și cu încă 20,86% în primul trimestru al acestui an.

 

BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

București, 30.05.2017

Share

Distribuie pe:

 
SEO Romania