Joi, 19 Octombrie 2017
Plantăm fapte bune în România publică Raportul anual 2016 PDF Imprimare Email
Mediul de Afaceri - Bucuresti
Marţi, 30 Mai 2017 10:34

Dacă vă întrebați care sunt realizările Plantăm fapte bune în România din 2016, câți puieți, voluntari sau câte hectare au numărat din 2011 și până în prezent, aflați răspundurile cu un simplu click: http://plantamfaptebune.ro/2016/

Plantăm fapte bune în România publică Raportul anual 2016, în format electronic și oferă celor interesați informații despre venituri, realizări, parteneri sau susținători ai proiectului.


2016 a fost al doilea an consecutiv în care Plantăm fapte bune în România și-a propus să organizeze în luna noiembrie plantare în toată țara într-o singură zi şi al doilea an în care a participat și Republica Moldova. România a reuşit, Republica Moldova a reuşit.

În 2016, peste 5.100 de voluntari au plantat aproape 114.000 de puieți forestieri pe 45 de hectare de teren public neproductiv din 10 județe ale țării. Acest lucru a fost realizat în cadrul a două campanii de plantare: primăvara (trei acțiuni de plantare, în luna martie) și toamna (opt acțiuni de plantare, în luna noiembrie, din care șapte derulate concomitent, într-o singură zi, în șapte județe din România) și o localitate din Republica Moldova.

A fost unul dintre cei mai frumoși ani datorită performanței în organizare (cu o muncă bazată de voluntariat), și a evenimentelor conexe în care s-au implicat plantatorii: Maratonul Internațional București, Semimaratonul Internațional București, Ultramaraton, Iron Man (triatlon) și Swimathon.

În 2016, Plantăm fapte bune în România împreună cu agenția de publicitate Publicis au lansat campania Green Endorsement, care a avut ca scop conștientizarea importanței implicării, ca voluntar, în acțiunile de protecția mediului și încurajarea și recunoașterea celor care se implică în astfel de acțiuni. Voluntarii au obținut satisfacția participării în mod activ la un proiect cu impact pozitiv asupra mediului și o recunoaștere oficială sub forma unui certificat – Green Endorsement Pro sau a unei diplome – Green Endorsement Basic, în funcție de gradul de implicare.

Partenerii instituţionali în 2016 au fost: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Sponsorii acţiunii au fost: UniCredit Bank, UniCredit Leasing, Kaufland  România, Dedeman, Renania, CA Immo, FAN Courier, Coca-Cola HBC Romania şi Tibbett Logistics.

Din 2011 și până în prezent, Plantăm fapte bune în România a acţionat în 22 de județe – 27.367 de voluntari au împădurit o suprafaţă de peste 180 de hectare, reușind să planteze 576.143 puieţi.

„Am încheiat un alt an cu succes, an în care inițiativa noastră a mobilizat oameni capabili și motivați, din sfera publică și cea privată. Împreună, am contribuit la creșterea suprafeței împădurite și la dezvoltarea conștiinței

societății civile în ceea ce privește pădurile. Echipa ”Plantăm fapte bune în România” vă urează o lectură plăcută și vă așteaptă în anii următori la evenimente la fel de frumoase.”

Raportul anual 2016 este disponibil aici: http://plantamfaptebune.ro/2016/

Share

Distribuie pe:

 

Cautare

Credeti ca interzicerea exportului de cherestea va rezolva problema defrisarilor ilegale?
 

translator

SEO Romania