stiri_2016

Frăţia “boierilor” din Vrancea, decimată de DNA

Şeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Alexandru Lefter, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru că a cerut şpagă de 25.000 de euro. Pentru aceşti bani, Lefter trebuia să îşi dea acordul pentru ca Gheorghe Ceteraş să primească o pădure. Avizarea de către ITRSV a titlurilor de proprietate privind terenurile forestiere este o condiţie prevăzută de lege. “În perioada 31 mai 2011 – 02 iunie 2011, inculpatul Lefter Alexandru, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani, a pretins inculpatului Ceteraş Gheorghe suma de 25.000 euro şi a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării şi aplicării ştampilei instituţiei menţionate pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, dar şi pentru urgentarea derulării acestei proceduri”, se precizează în ordonanţa de reţinere.

Povestea lui Alexandru Lefter a început în iunie 2010, când baronii locali din Vrancea, susţinuţi de preşedintele PDL Vrancea, deputatul Alin Trăsculecu, au reusit să îl numeasca în funcţia de inpector sef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare Focsani (ITRSV). Miza acestei functii este enorma, pentru ca ITRSV Focsani controleaza padurile si vanatul de pe raza a sase judete: Braila, Buzau, Galati, Tulcea, Vaslui si Vrancea. Controversatul silvicultor Alexandru Lefter este cunoscut ca un mare “combinator” de paduri. Invartelile cu paduri l-au transformat pe Lefter intr-un prosper milionar. El s-a mai ocupat de gestionarea padurilor si in perioada 2000-2004. Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, Alexandru Lefter a fost gasit responsabil pentru devalizarea padurilor din Vrancea. Practic, inspectorii au constatat ca au fost rase zeci de hectare de padure, a caror valoare a fost estimata la aproximativ 22 de milioane de euro. Pentru acest dezastru nu a platit nimeni.

Sursa: jurnalul.ro