stiri_2016

Direcţia Silvică Argeş şi-a făcut planul pe tot anul în…10 luni.

Ca şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în structura căreia se află, Direcţia Silvică Argeş este o instituţie care funcţionează pe bază de autonomie financiară şi gestiune economică, adică nu este o instituţie bugetară. În fiecare an, pe baza rezultatelor anului trecut, în colaborare cu cei din conducerea Regiei, sunt stabilite obiectivele pe care Direcţia trebuie să le atingă. Evident, ţintele stabilite sunt mai mari decât în anul precedent. Cu toate acestea, de doi ani, de la preluarea conducerii de către actuala echipă, Direcţia argeşeană nu numai că îşi face planul, ci îl şi depăşeşte! Spre exemplu, anul acesta, parametrii financiari propuşi au fost atinşi încă de la sfârşitul lui octombrie, deci veniturile din ultimele două luni ale anului reprezintă depăşirea planului!

Astfel, dacă în 2013, indicatorii financiari programaţi au fost o cifră de afaceri de 42 de milioane de lei şi un profit brut de 2 milioane, în final, după ce s-a tras linia, cifra de afaceri a fost de 50.300.000, iar profitul – de 5.030.000 lei. În 2014, cifra de afaceri programată a fost de 46 de milioane, iar profitul brut – de 3,5 milioane. La sfârşitul lui octombrie, cifra de afaceri era deja realizată, iar profitul brut trecuse de 6 milioane de lei.

Sursa: universulargesean.ro