stiri_2016

DEZVĂLUIRI. Un fost pădurar explică: cum se rad ilegal pădurile, cum se împart banii

Discuţia noastră(romaniacurata.ro) a plecat de unde o lăsase la ProTV, acum mai bine de un an: că fiecare pădurar trebuie să cotizeze 10.000 de euro anual, plus câte 3.000 de euro la fiecare dintre cele minimum două controale pe care le are pe parcursul a 12 luni. Banii vin, evident, din tăieri ilegale. Și au ajuns, spune Voicu Tomoș, inclusiv la fostul ministru al Mediului, Pădurilor și Apelor Lucia Varga, cea care poza grațios în apostolul dreptății.

 – Aţi declarat că un pădurar trebuie să dea şefilor cel puţin 16.000 de euro anual. Ce înseamnă asta în arbori? Câtă pădure se fură la modul acesta?

 – Vă spun cum funcţionează exact. Se lucrează cu sătenii, iar două părţi sunt ale omului şi o parte a pădurarului. Ca să faci 16.000 de euro trebuie să se taie de 48.000. Iar asta e numai de dat, că pădurarii mai fac şi pentru ei. Pe lângă asta, mai merg sătenii şi mai fură câte un lemn, nu poţi să-i opreşti, că eşti un singur om de pază la 840 de hectare. Ca să traducem în pădure, 48.000 de euro, la 100 de euro metrul cub, înseamnă 480 de metri cubi. Asta era partea unui singur pădurar. La Ocolul Silvic Someşul Rece erau 18 pădurari şi fiecare trebuia să dea partea lui, chiar dacă sumele variau. Cine nu dă, nu e agreat de sistem. Ştiţi ce zice sistemul? Nu poţi să faci, dă-ţi demisia că vine altul care face. Deci calculaţi 18 ori cel puţin 480-500 de metri cubi. E o bunătate de pădure rasă cu totul, într-un an.

 – Banii cum se împart?

 – Banii îi ia brigadierul și își “trage” o parte; un brigadier are câte șase pădurari. De la brigadieri, merg la şeful de ocol, care îşi ia partea leului. De la ocol, banii merg la Direcţia Silvică. Şi de acolo, la politicieni şi la minister. Credeţi că se fac concursuri pe bune la Direcţia Silvică? E pus cine dă mai mult.

Sursa: romaniacurata