stiri_2016

Concediat pentru ca a stricat afacerile cu lemn ale pedelistilor

Fostul şef al ARR Vrancea, Florin Nedelcu, a fost concediat de pedelişti pentru că a avut curajul să verifice camioanele cu lemne ale unui sponsor al PDL. Schimbarea din funcţie s-a făcut ilegal, printr-un act antedatat pentru a păstra aparenţa de legalitate. Fostul inspector de trafic a acuzat cumetriile din cadrul instituţiei, de la şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, până la pedeliştii Nicu Tănase sau Titi Jugănaru.

Fostul şef al ARR Vrancea, inspectorul de trafic Florin Nedelcu a afirmat că decizia de încetare a contractului său de muncă a fost luată după ce a verificat în trafic două maşini care transportau lemne şi care nu aveau licenţe de transport. Maşinile au fost oprite în tra-fic la Mărăşeşti şi, potrivit inspectorului, aparţin unui om de afaceri care susţine financiar PDL. Numele acestuia şi dedesubturile afacerii urmează să fie făcute publice în conferinţele de presă susţinute de liberali. „Pe 9 martie am oprit două maşini ale unui operator de transport din Vrancea, unul dintre cei care deservesc partidul de guvernământ. Nu puteam să îl sancţionez prin imobilizarea maşinii, ridicarea plăcuţelor, a certificatului de înmatriculare deoarece legislaţia este deficitară, este un vid le-gislativ şi nu aveam documentele cu regim special eliberate de către Inspectoratul de Control. Fără aceste documente am întors maşinile din drum pentru a obţine copii conforme de la Autoritatea Rutieră şi a putea circula. Eu am făcut documentele care trebuiau, iar după câteva zile am primit decizia prin care mi s-a spus că a trecut perioada de probă şi nu am corespuns“, a afirmat Florin Nedelcu.

Sursa: Monitorul de Vrancea