stiri_2016

Centrul de vizitare al Parcului Naţional din Munţii Măcinului – „Construcţie ecologică”

Pe data de 22 octombrie 2015, R.N.P. – Romsilva pune în funcțiune, Centrul de informare şi vizitare al Parcul Naţional Munţii Măcin, situat în localitatea Greci, Județul Tulcea,. Investiţia în acest centru în valoare de aproximativ 5,5 milioane Lei (aproximativ 1,25 milioane de Euro), a fost realizată în cadrul proiectului „Conservarea speciilor si habitatelor caracteristice bioregiunii stepice din zona Munților Măcin”, finanțat prin POS Mediu – Axa 4.

Deși valoarea inițială a proiectului, la aprobarea Cererii de Finanţare, era de peste 17 milioane Lei (aprox. 3 milioane de Euro), finanţare nerambursabilă şi fonduri de la bugetul de stat, ulterior, ca urmare a economiilor realizate prin competiția din cadrul achizițiilor, suma contractului de finanțare a fost modificată, ajungându-se la o valoare totală contractată de 8,1 milioane Lei, echivalentul a circa 1,8 milioane de Euro.

Rolul Centrului de Vizitare este de a oferi informații despre biodiversitatea, istoria şi etnografia specifice bioregiunii stepice, precum și de a promova valorile naturale și obiectivele culturale din raza Parcului Național Munții Măcinului. De asemenea, Centrul de Vizitare promovează folosirea resurselor regenerabile, acesta fiind în fapt o „construcţie ecologică”. Atât în faza de proiectare, cât și pe durata realizării centrului, s-a urmărit reducerea impactului asupra mediului prin realizarea unei construcţii eficiente din punct de vedere energetic.

Clădirea a fost dotată cu tehnologii moderne “prietenoase” mediului înconjurător: centrală termică cu pompe de căldură, panouri solare și turbine eoliene de mică putere, fapt ce va asigura 60% din necesarul de energie electrică.

Astfel, prin intermediul Centrului de vizitare – informare de la Greci, vizitatorii au posibilitatea de a se informa cu privire la importanţa acestei zone unice în Europa.

 Sursa: comunicat de presa RNP