stiri_2016

Bistrita – Tasuleaza planteaza 25.000 de puieti

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi voluntarii Fundaţiei Tăşuleasa Social îşi propun ca la începutul lunii aprilie să planteze aproximativ 25 de mii de puieţi, în mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud.  „Împreună cu Asociaţia Tăşuleasa Social ne-am propus să facem în câteva zile împăduriri, 31 martie ar fi prima zi. Încă nu ştim locul din care vom începe, dar vom desfăşura astfel de acţiuni la Sânmihaiu de Câmpie, la Miceştii de Câmpie, Viile Tecii şi probabil dacă ne va permite timpul şi în jurul Bistriţei. 

Următoarele zile propuse, împreună cu Asociaţia Tăşuleasa Social vor fi 2-6 aprilie, iar în această perioadă vor participa în special elevi de la Liceul cu Program Sportiv. Numărul puieţilor propuşi a fi împăduriţi este de aproximativ 25 de mii, pe care îi vom procura ca şi în anii anteriori din donaţii de la cele patru direcţii silvice pe care le coordonez şi de la Ocoalele Silvice private”, spune şeful ITRSV B-N, Grigore Avram.

Acesta mai spune că puieţii care vor fi împăduriţi aparţin speciilor: molid, brad, stejar, larice, frag, stejar, paltin, cireş, salcâm şi tei.

Sursa: CityNews