stiri_2016

Arges – Interviu cu Constantin Istratescu, Seful vanatorilor din Arges

Sezonul de pescuit s-a cam încheiat, dar cei care sînt pasionaţi de petrecerea timpului liber în natură încă au motive de bucurie. Chiar şi în judeţul nostru puteţi merge la vînătoare şi să vă întoarceţi acasă cu capturi impresionante. Există, însă, o serie de lucruri pe care trebuie să le ştiţi, înainte de a pleca la vînă­toare, pentru a nu risca să încălcaţi legea. Un lucru ce trebuie neapărat menţionat este acela că, în calitate de membru al AJVPS, aveţi dreptul de a vă lua vînatul, chiar dacă acesta se află pe o proprietate personală, dar numai după ce anunţaţi stăpînul terenului în cauză, acesta fiind obligat prin lege să vă permită accesul, deoarece vînatul aparţine statului. De la directorul AJVPS Argeş, Constantin Istrătescu, aflăm şi că, deşi există perioade bine stabilite, în care se poate vîna, acestea pot fi scurtate, dacă s-a terminat cota de recoltă.

În două săptămîni, începe sezonul la iepuri

Unde se poate vîna în ju­deţul nostru?

 – În acest moment, în Argeş sînt semnate 27 de contracte pen­tru gestionarea fondurilor cine­ge­tice. Asta în cadrul Asociaţiei Ju­deţene a Pescarilor şi Vînă­to­rilor Sportivi Argeş, dar vînătorii ştiu cu siguranţă că mai există şi al­te asociaţii.

Care este perioada cînd se poa­te vîna?

 – Este o întrebare generală şi nu putem particulariza. Putem, însă, da cîteva exemple, însă tre­buie menţionat că, în ciuda fap­tului că perioada de timp în care se poate vîna este bine stabilită, se poate opri oricînd, dacă s-a ter­minat cota de recoltă. Porcii mistreţi pot fi vînaţi începînd de la 1 august şi pînă pe 15 febru­arie, fazanii, între 1 octombrie şi 28 februarie, vulpile nu mai de­vre­me de 1 septembrie şi pînă pe 31 martie, iar la iepuri vînă­toa­rea se va deschide, anul a­cesta, cel mai probabil de la 27 noiembrie.

Sursa: Curierul zilei