stiri_2016

ANST ARE GRIJA DE MEDIU

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) şi Asociaţia Viitor Plus au încheiat un parteneriat de colaborare în vederea realizării unei campanii de colectare şi reciclare a deşeurilor de hârtie.

Prin această acţiune, ANST doreşte să contribuie la reducerea exploatării excesive a copacilor şi implicit la refacerea pădurii. De asemenea, prin reciclare se reduce cantitatea deşeurilor ajunse în natură.
,,Pentru început vom promova în structura internă a ANST activitatea de colectare a deşeurilor, în scopul reciclării şi valorificării lor, urmând ca toate sumele obţinute din valorificarea maculaturii să fie direcţionate în scopul regenerării pădurilor ţării, prin programul „Adoptă un copac”. Noi, tinerii, considerăm că ocrotirea mediului înconjurător ar trebui să reprezinte un obiectiv de înaltă prioritate pe agenda oricărei instituţii şi sperăm că exemplul nostru va fi urmat de cât mai multe structuri guvernamentale şi, nu în ultimul rând, de toţi oamenii de bună credinţă”, a punctat vicepreşedintele ANST, Victor Ionescu.

Sursa:  www.anst.gov.ro