stiri_2016

Catina culeasa din padurile prahovene este preferata nemtilor

Aproape 130 de tone de cătină, recoltată în Prahova, vor lua în curând drumul Europei şi vor ajunge sub formă de produse medicamentoase pe mesele străinilor. Până în prezent, în depozitele Direcţiei Silvice au fost depozitate aproximativ 100 de tone de cătină, dintre care aproape 90 au fost deja exportate în Germania.Cătina este vândută cu aproximativ 1000 de euro/tona şi este culeasă de oamenii din Predeal-Sărari, Podeni, Bălţeşti, Şotrile, comune sărace din judeţ, cu trei lei kilogramul.

 E greu să smulgă bobițele mici și portocalii dintre ghimpii mari ai arbustului, dar la sfârșitul unei zile pot câștiga 30 de lei de persoană. „Sunt familii întregi, de obicei sărace, care vin să adune pentru că obțin un venit important pentru ei. O persoană poate culege şi până la 10 kg/zi. Mai avem de adunat câteva zeci de tone, programul de recoltare pentru export, în acest an, fiind de 130 de tone”, a precizat Cozmin Birjaru, directorul Direcţiei Silvice Prahova.
Sursa: Adevarul